Ianis Zicu are o nouă ofertă de transfer din Liga I, după Unirea Urziceni, Rapid manifestându-și interesul pentru machidon.Contestat de fani la Dinamo, Ianis Zicu este dorit de George Copos înapoi în Giulești. „Nu pot să-l uit pe Zicu. Fantastic jucător am avut în curte!”, și-a început patronul „feroviarilor” pledoaria, într-un interviu acordat cotidianului Cancan. Interesul pentru fotbalistul machidon este explicabil, motivul fiind dezvăluit tot de șeful echipei antrenate de Viorel Hizo: „Ianis a dat cel mai bun randament din carieră la Rapid. De la noi, sub comanda lui Răzvan, a ajuns la echipa națională și a devenit cel mai bun jucător din Liga I”. Lucescu jr, antrenorul alături de care Zicu își regăsise forma, a declarat: „Depinde doar de el. Are calități excelente. Cât am lucrat împreună a avut o perioadă foarte bună, dar tocmai pentru că era concentrat la ceea ce făcea”. Are însă intenția lui Copos șanse reale de concretizare? „Sper că îl vom putea aduce, dar va fi foarte greu”, admite patronul din Giulești.
A fost la un pas de Unirea Interesul Rapidului pentru Zicu nu este singular pe plan intern. Dinamovistul a fost dorit în vară și de Unirea Urziceni, care a fost extrem de aproape de a-și asigura serviciile fotbalistului. „Ianis ar fi jucat cu noi în Ligă, dar nu a vrut o persoană”, explica atunci Mihai Stoica, managerul general al ialomițenilor. Aluzia era la Giovani Becali, care de altfel este cheia și în cazul posibilei treceri a fostului interist la formația de sub podul Grant. „Câinii” însă nu prea au de gând să îl lase pe machidon la rivala din Giulești, Borcea repetând mereu că nu-și dă „copilul de suflet”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER